Cheesecake destept care se alege in straturi la fel ca prajitura desteapta. De fapt, este un dulce situat intre prajitura desteapta cu crema de branza, coapta intr-o forma rotunda si reteta de cheesecake japonez rapid.
Un desert exceptional cu minim de efort! Noua ne place foarte mult acest cheesecake si il pregatim foarte des intrucat folosim 5 ingrediente simple iar rezultatul final este un deliciu.
Sari direct la ce te intereseaza
- Ingrediente
- Reteta video
- Mod de preparare – instructiuni scrise
- Cum se coace cheesecake-ul destept
- Secrete si sfaturi
- Mod de servire
- Retete asemanatoare
Acest desert este cunoscut si sub numele de cheesecake ales, cheesecake inteligent, cheesecake magic sau prajitura aleasa cu crema de branza.
RETETE ASEMANATOARE RECOMANDATE:
- 360 g crema de branza
- 5 buc oua
- 1 cutie lapte condensat indulcit a 397 grame
- 1 lingurita esenta de vanilie
- un praf sare
Cheesecake destept care se alege in straturi
RETETA VIDEO
- Pregateste cheesecake-ul destept urmarind reteta video sau instructiunile scrise cu imagini.
Cheesecake destept – cum se face
- Separam ouale intrucat avem nevoie de galbenusuri si albusuri separate.
- Batem albusurile spuma impreuna cu praful de sare. Incepem mixarea la o viteza joasa dupa care marim treptat viteza mixerului. Alternativ, puteti folosi un tel insa automat va insemna mai mult efort.
- Mixam galbenusurile pentru un minut dupa care adaugam crema de branza.
- Mixam doar cat sa obtinem un amestec omogen apoi adaugam laptele condensat.
- Mixam doar cat sa combinam ingredientele apoi punem si esenta de vanilie. Odata cu ea punem si 2-3 linguri de spuma. Le incorporam cu ajutorul unui tel cu miscari ample de sus in jos, prin rasturnare.
Asa va trebui sa procedam pana cand adaugam intreaga cantitate de spuma, adica 2-3 linguri de spuma odata pana cand o vom termina.
De vreme ce toata spuma este incorporata, compozitia pentru cheesecake-ul destept este pregatita.
Coacerea cheesecake-ului destept
Folosim o tava rotunda cu diametrul de 20 de cm, o tava unsa cu grasime si tapetata la baza si laterale cu hartie de copt.
Turnam compozitia in tava apoi invelim tava in folie de aluminiu.
Asezam tava intr-o tava mai mare in care punem apa fierbinte cam de un deget.
Introducem tava in cuptorul preincalzit la 170 C pentru 45 de minute apoi acoperim tava rapid cu hartie de copt si o lasam asa pentru alte 30 de minute fara sa scoatem tava din cuptor.
Stingem focul si lasam tava in cuptor cu usa intredeschisa timp de 30 de minute. Puteti sa folositi o lingura de lemn ca opritor pentru a nu deschide usa cuptorului prea larg.
Cheesecake destept secrete si sfaturi
- La baterea albusurilor va trebui sa ne asiguram ca bolul in care le batem este bine degresat iar albusurile sunt la temperatura camerei.
- Laptele condensat indulcit este cel pentru prajituri, nu cel care se serveste la cafea. Il gasiti in comert sau puteti face lapte condensat de casa iar reteta o gasiti aici.
- Asigurati-va ca scurgeti crema de branza de apa, in cazul in care exista. Nu folositi crema de branza light, folositi versiunea clasic originala.
Cum si cand se poate servi cheesecake-ul destept
Scoatem tava cu cheesecake-ul din tava cu apa iar dupa aproximativ 15 minute putem sa indepartam inelul tavii si hartia de copt.
Presaram zahar pudra cu aroma de vanilie dupa care cheesecake-ul destept se poate portiona.