Vinete la cuptor, aromate si gustoase, fie ca sunt taiate rondele sau pe lung. Asa se pregatesc cele mai bune vinete la cuptor dupa o reteta simpla cu ingrediente putine.
Vinetele la cuptor pregatite astfel pot fi servite ca aperitiv sau ca garnitura langa o friptura sau alaturi de un gratar. De aceasta data noi le-am servit langa un piept de pui la cuptor, o combinatie extraordinar de buna.
Vinete la cuptor reteta video
Servite pe un platou de aperitive, aceste vinete frumos colorate si gustoase vor face furori. Daca sunt servite individual ca antreu cald, vinetele cu rosii si feta merg foarte bine cu un mujdei de usturoi, otet balsamic sau un sos de usturoi cu iaurt.
Cum se fac cele mai bune vinete la cuptor si variatii
Reteta este una foarte simpla si in cativa pasi vinetele sunt gata de servit.
Fiecare vanata este curatata si taiata in rondele de grosimea unui deget. Nu le taiem mai subtiri de atat incat odata bagate la cuptor vrem sa obtinem vinete gustoase si suculente, nicidecum uscate sau fara textura.
Pentru baza uleiului aromat am folosit ulei de masline intrucat se combina perfect cu busuiocul proaspat.
Se poate folosi ulei de floarea soarelui iar o optiune la fel de buna ca cel de masline este uleiul de susan. Are o aroma perfecta pentru gustul nostru si completeaza superb aroma de usturoi.
Pentru mixul de condimente ne-am rezumat la usturoi granulat, sare si piper. Un mix de baza dar puteti folosi condimentele preferate.
La aceasta reteta se foloseste si branza feta. Poate fi inlocuita cu mozzarella, cascaval sau orice alt tip de branza pe care il preferati.
Noi am avut rosii potrivite desi la aceasta reteta s-ar fi pretat rosii mari astfel incat rondelele de vanata sa fie de aceasi marime cu felia de rosie. Atunci design-ul aperitivului era unul in concordanta cu gustul si coloritul, de nota 10.
Cat se coc vinetele la cuptor?
Pentru aceasta reteta am lasat vinetele pentru 20 de minute din care 10 cu rosiile si branza feta. Acest timp este valabil doar pentru feliile de vanata taiate mai gros.
Daca taiati vinetele mai subtiri va trebui sa le lasati la cuptor mai putin.
- 2 buc vinete
- 3 buc rosii potrivite
- 100 g branza feta
- putin busuioc proaspat tocat
- 1 lingurita usturoi granulat
- 1 lingurita rasa sare
- 1/2 lingurita piper macinat
- 30 ml ulei de masline
Vinete la cuptor reteta
- Curata vinetele spalate.
- Taie vinetele rondele de grosimea unui deget.
- Pune o lingurita rasa de sare si o jumatate de lingurita de piper macinat peste busuiocul tocat.
- Adauga usturoiul granulat si uleiul de masline.
- Combina totul amestecand cu o lingurita.
- Aseaza rondelele de vinete in tava pe care o vei folosi dupa care unge-le cu uleiul aromat folosind o pensula.
- Baga tava cu rondelele de vinete in cuptorul preincalzit la 200 C pentru 10 minute.
- Scoate tava de la cuptor dupa expirarea timpului dupa care feliaza rosiile, la fel in rondele.
- Pune branza feta peste rondelele de vinete.
- Aseaza cate o felie de rosie peste rondele de vinete cu feta.
- Distribuie feta ramasa peste feliile de rosii.
- Baga tava cu vinete din nou la cuptor pentru alte 10 minute.
- Serveste vinetele cu un sos de usturoi cu iaurt sau cu otet balsamic. De vis! Pofta buna!